„Mai întâi, încearcă să-l înțelegi pe celălalt, apoi încearcă să-i facă să te înțeleagă pe tine.” Stephen Covey

Fiecare intervenție sau discurs are un obiectiv. Acest obiectiv va fi atins numai dacă sunt luate în considerare așteptările publicului. Ce așteaptă publicul? De ce să mergi la prezentare?

Pentru a răspunde la aceste întrebări, este necesar să fiI interesat de public și de caracteristicile acestuia. Cunoașterea numărului de participanți precedenți care vor participa ne ajută să dăm dimensiune evenimentului. În plus, este recomandabil să colectăm cât mai multe informații despre profilul publicului. Mai exact, poate fi foarte util să cunoaștem sexul, vârsta, locul de reședință, nivelul cultural și profesia sau activitatea. Cu toate aceste informații, ne modelăm puțin publicul. În plus, cunoaștem caracteristici personale, cum ar fi nevoile, motivațiile, obiectivele și atitudinile lor, ne vom adapta discursul și mai mult la așteptările publicului.

Un alt fapt sau care poate fi relevant este să știm dacă PUBLICUL a venit dintr-un act voluntar, obligat sau întâmplător.

Harta empatiei include o serie de întrebări pe care orice vorbitor trebuie să și le pună pentru a face o analiză mai exhaustivă a așteptărilor audienței.

Ce probleme poate avea publicul care au legătură cu prezentarea? Răspunsul la această întrebare este una dintre cheile intervenției. O legătură comună între public este identificată în lucrarea care trebuie abordată în discurs. De exemplu, lucrarea tratează o boală specifică a pielii. Se presupune că o mare parte a publicului sau a mediului lor cel mai apropiat suferă de această boală.

Ce credeți și ce simțiți despre ei? Problemele comune pot avea, de asemenea, gânduri și sentimente comune. Dacă știm cu toții această boală, este posibil ca toți să simțim neputință, de exemplu, mâncărimea pe care o aveam. Acest lucru va genera gânduri precum „Nu mai rezist, simt că mă frec cu șmirghel”. Vorbitorul trebuie să localizeze sentimente și gânduri comune pentru a le împărtăși și a genera empatie și atenție.

Cum este lumea ta? Deși fiecare persoană trăiește în lumea ei particulară, este foarte posibil ca publicul care are ceva în comun să împărtășească și percepții. Continuând cu exemplul precedent, este posibil ca toate persoanele care suferă de aceeași boală să aibă aceleași rutine acasă; moduri de somn, activitate fizică etc. În plus, este posibil ca lumea dvs. să aibă aceleași limitări generate de boală.

Ce nevoi au? Mai mult sau mai puțin, și publicul împărtășește nevoi care trebuie întâlnite. Răspunsul la această întrebare implică valoarea pe care raportorul trebuie să o aducă. Să știi să identifici nevoile și, pe cât posibil, să oferi soluții sau alternative trebuie să fie obiectul intervenției. În multe ocazii, nevoile nu trebuie neapărat să fie fizice, ci și emoționale; împărtășiți, reflectați, învățați etc.