PLATFORMA DE ÎNVĂȚARE
Modulul 2 – Sunt un lider?
Unitatea 2: Stiluri de conducere
Sub-unitatea 5: Conducerea birocratică
Conform dicționarului de afaceri, conducerea birocratică este un stil de conducere care accentuează procedurile și metodele istorice indiferent de utilitatea lor în mediile în schimbare. În general, se poate spune că liderii birocratici încercă să rezolve probleme prin adăugarea straturilor de control. Puterea lor provine din controlul fluxului de informații.
Acest stil de conducere a fost menționat pentru prima dată de Max Weber către sfârșitul secolului al XIX-lea. Este o linie de management, în care membrii echipei, angajații sunt obligați să respecte regulile și reglementările specifice create de superiorii lor. Este bine utilizat, când nu este nevoie de muncă creativă și de inspirație din partea echipelor, care „se supun” directivelor și presupunerilor liderului.
După cum se poate deduce din numele său, stilul birocratic de conducere se concentrează pe nevoile administrative pe care le poate avea o organizație sau o întreprindere. Este folosit mai ales de sectorul public, unde trebuie aplicate anumite reguli și reglementări, fără a lua în considerare sau a da libertatea membrilor echipei de a-și spune cuvântul. Avantajul său este, însă, că acest stil de conducere poate fi urmat cu ușurință, este destul de previzibil, iar membrii echipei, adepții știu exact ce se așteaptă de la ei.
Cu toate acestea, în cazurile în care este vorba de transferuri de întreprinderi și companii, sau poate de a le dezvolta chiar în entități multinaționale, acest tip de leadership poate fi util și poate fi aplicat cu succes. Mai jos veți găsi câteva exemple, despre lideri celebri despre care ați auzit, care au folosit stilul birocratic de conducere:
1. Harold Sydney Geneen – ITT (International Telephone and Telegraph Corporation)
2. Winston Churchill – fostul Prim-ministru britanic
3. Collin Powell – fostul Secretar de Stat al SUA
După cum puteți vedea, acest stil de conducere a fost mai degrabă folosit de bărbați care erau personalități puternice și care au reușit să realizeze lucruri mari în decursul istoriei.
Pe de altă parte, este important să menționăm și dezavantajele acestui stil de conducere, care pot fi grupate sub 3 idei principale:
1. Creșterea productivității poate fi o provocare semnificativă când se folosește stilul de conducere birocratic.
2. Conducerea birocratică NU este un sistem eficient pentru a produce creștere în afacere.
3. Liderilor birocratici le este greu să se adapteze la schimbare.
Ca urmare a celor menționate mai sus, se poate spune că o conducere birocratică este cel mai bine utilizată când coerența este un aspect important. Regulile și regulamentele sunt aplicate de către acești lideri și ar trebui respectate cu strictețe de membrii echipei. În același timp, schimbările nu sunt binevenite în cadrul acestui stil de conducere, deoarece sunt dificil de implementat. Drept urmare, angajații / membrii echipei ar putea fi experți în unele faze de lucru, dar nu au cunoștințe în alte domenii. Acest lucru poate împiedica dezvoltarea pozitivă a organizațiilor în care creativitatea și inovația sunt importante.